Am ales ca pentru aceasta parte a garderobei, Incaltamintea, sa dezvolt mai mult ceea ce am de spus pentru ca mi se pare partea cea mai importanta pentru o femeie. De ce? Ce semnificatie pot avea pantofii? Cei pe care-i alegem ne reprezinta - pe noi si societatea in care traim. Asadar, va propun o calatorie prin istoria incaltamintei si ma bucur de revenirea de la nebunia rococo a excesului la design-ul elegant ce pune in valoare formele feminine.
Pantofii sunt semnul de exclamatie al garderobei feminine, semnul de punctuatie care te ajuta sa citesti gramatica unui corp. O pereche fabuloasa de pantofi observata pe strada iti va capta atentia si te va face sa-ti indrepti privirea in sus, treptat, pana la chipul celei care a decis in acea zi sa faca o plimbare sau o parada. Pantofii sunt interfata brand-ului personal conceput de o femeie. Un crimpei de talpa rosie Laboutin la o pereche de pantofi negri cu toc inalt va atenua severitatea elegantei ca un zambet complice. Talpa unei perechi clasice de pantofi Ferragamo este, in toate privintele, o platforma pe baza careia sa satisfaci curiozitati. Fiecare detaliu al unui pantof adauga un anume accent. Un pantof cu bareta la spate expune mai mult piciorul, bareta subtire actionand ca o punte de legatura intre cele doua caracteristici misterios de echilibrate ale pantofului: expunerea seducatoare si siguranta in miscare. Pantofii sunt motorul soldurilor, coregrafii limbajului corpului. O pereche de sandale cu barete te duce cu gandul la clasicele gratii: provocarile celor iuti de picior. Cizmele inalte pe coapse evoca natura neimblanzita a celei de-a doua piei care imbraca gamba: mersul ca o aventura. Chiar si o pereche de pantofi fara toc sugereaza o miscare ultra-rapida din calea unui urmaritor. O pereche de platforme o inradacineaza pe purtatoare cu tapla din pluta, lemn sau paie impletite: “Sunt un om cu picioarele pe pamant”_ acesta este mesajul transmis in aceasta situatie.
In toamna anului 2010, s-a produs o simplificare semnificativa , in numele gratiei anatomice si al dorintei vizuale. Adio constructii fanteziste, produsele imaginatiei hiperactive a designerilor care fac legea! Adio articole fetis de pe podiumuri: piese de incaltaminte cu atat de mult metal in ele, incat de-abia le poti ridica de la sol. Schimbarea consta in faptul ca glezna si aprtea superioara a piciorului, aceste doua elemente uitate in ultimii ani, au fost eliberate si din nou expuse privirii. Dupa o perioada destul de lunga in care s-au intrecut in a evita monotonia, designerii s-au intors la gratie si sex-appeal. Articolul numarul unu in acest proiect de restaurare este tocul stiletto, care si-a facut reaparitia triumfala in ultimul sezon.
In timp ce scriu acest articol, imi amintesc de copilaria mea, de mama si de matusa mea; primele lucruri pe care mi le amintesc sunt: vitrina cu rochii a magazinului condus de mama mea-imediat dupa `90-, depozitul acestuia- Imi placea atat de mult incat adormeam printre manechinele cu rochii :))- De mica am fost MANIACA dupa incaltaminte! Probam tot ce imi placea, chiar daca se intampla sa fie un pantof mai mare cu 10 numere....Imi amintesc de superba incaltaminte labeled a matusii mele, de acei stiletto inconfundabili, de pantofii cu platforme...de bijuteriile ei: Versace, Tiffanny- la acestea aveam acces mai greu, dar reuseam sa ma strecor :)
Din punct de vedere istoric, este indiscutabil ca tocurile cele mai inalte-asa-numitele chopines, practic niste pantofi obisnuiti pusi pe platforme de pana la 60 de cm inaltime si incaltati de venetiene- le prezentau pe purtatoare ca fiind niste prezente falnice si intimidante erotic. Repudierea pantofilor chopines, de catre gardienii renascentisti ai moralitatii, precum Jacopone da todi, a clarificat faptul tocurile inalte erau considerate un simbol de indecenta obraznica (pantofii fara toc pianelleerau, in schimb, incaltamintea secolului al XVII-lea, in aceeasi perioada in care la Florenta si la Roma era suprimata, pasii trufasi-subliniati de tocurile foarte inalte, de soldurile care se miscau unduitor sub valurile de matase si brocart- erau ,in mare masura, semnul curtezanelor. Altitudinea insemna atitudine.
Dar ceea ce pentru un cavaler era o sursa de anxietate, pentru altul era o incantare. Timp de generatii, poeti clasici, precum Petraraca, au urcat femeile pe un piedestal literar. Insa modelele de puritate reprezentau- chiar si atunci cand erau evocate pentru intangibilitatea lor chinuitoare-rezultatul unei imagini masculine auto-castrante. Eliberarea femeilor-inger le permitea barbatilor sa evite puterea carnala a acestora. Femeile semete, urcate pe chopines, earu cu totul altceva: infricosator de inalte si in acelasi timp abordabile, valurile de matase in cascada- o invitatie de a fi date la o parte precum draperiile cu broderie renascenista. Curtea franceza a lui Ludovic al XIV-lea a ridicat aristocratia pe tocuri rosii. De-abia o onvetie de la sf. secolului al XIX-lea- o bucata de metal inserata intre partea dinautru a talpii si tapla- a permis un miracol in echilibrul anatomic: greutatea unei femei suporta un element spectaculos de subtire. Asta a adus o schimbare in centrul de gravitatie feminin: bustul inainte, posteriorul inapoi, coloana vertebrala arcuita, piciorul intins pentru o perspectiva magulitoare asupra gambei.
Volanele aniilor ’50 pareau sa indice contrariul: un aranjament feminin de curbe. In oricare dintre cazuri- modelul Bacalli sau modelul Monroe- , tocurile stiletto neasteptat de subtiri (numele lor vine de la insetia metalica din interior) au transformat piciorul in centrul atentiei erotice. Odata cu fusta mini, tocul cui a devenit punctul de plecare pentru un drum spre paradis.
Pantoful devenise deja o prelungire a piciorului, dar transmiterea si noi mesaje despre cum sa te misti, de la arcul talpii pana la soldurile unduitoare. Pantofii cu toc inalt le transformau pe femei in compozitoarele propriei muzici a soldurilor. efectul celor cu bareta la spate era deopotriva gratios si sexy. frumusetea acelor tocuri presupunea fluxul muzical neintrerupt in evidenta legutura perfect fluida. Designerii clasici ai anilor ’50-’60- Vivier, Ferragamo si Yves Saint Laurent- aveau in minte un dans la privirii dinspre purtatoare catre admirator.
Dar in urmatorii ani, un tert a intrat in joc: ago-ul designerilor de accesorii ultra impodobite. S-ar putea spune ca startul a fost dat de Vivier cu ornamentarea bogata, cu panglici si paiete,a pantofilor sai ( o intoarcere a exceselor secolului al XVIII-lea). Mai recent, designerii s-au intrecut pe sine in a inventa creatii rococo tot mai fanteziste, sugrumate de decoratiile aplicate. Insa, slava cerului, spre sfarsitul anului trecut, 2010, style outre a decazut.
In general, colectiile au revenit cu picioarele pe pamant, chiar daca tocurile au ramas foarte inalte. Pantofii Laboutin cu tocul cui de o stralucire cromata reorezinta o adevarata frumusete, dar amestecul lor de simplitate si de excentricitate eleganta depinde de renuntarea la pantofi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu